După o victorie care le-a ridicat moralul celor de la Dinamo, scor 2-0, în fața lui CFR Cluj, Adrian Mutu i-a felicitat pe Contra și pe jucători și nu l-a uitat pe Rivaldinho, după ce atacantul a marcat primul gol pentru echipa din „Ștefan cel Mare”.
Mutu a observat, la meciul cu CFR, o schimbare de atitudine în jocul fotbaliștilor antrenați de Cosmin Contra și a ținut să sublinieze punctele pierdute din cauza greșelilor de arbitraj: „Băieții noștri au schimbat ritmul, și-au dat seama că fără acea atitudine de pe finalul sezonului regulat nu se poate. Îi felicit, felicit staff-ul și îl felicit pe Contra. Bucuria e mai mare, pentru că am reușit să facem primele trei puncte, e prima victorie și ne bucurăm. Cred că suntem echipa cea mai penalizată in campionat, ne lipsesc puncte. Dacă e să fim învinși, să fim pe teren, nu de arbitru”, a declarat Mutu la DigiSport.
Rivaldinho a marcat al doilea gol al lui Dinamo în această seară și totodată primul gol în tricoul alb-roșu: „Mă bucur pentru el că a reușit să spargă gheața, are nevoie de mai multe minute, dar e treaba lui Cosmin. Să sperăm că va continua așa. Cred în el. Poate să-și îmbunătățească jocul. Nu a avut continuitate în trecut și se vede. Dacă va juca la noi, va fi jucător. Trebuie să-și câștige locul în echipă, să marcheze goluri”, a adăugat Mutu.
Mutu a ținut să demonteze zvonurile conform cărora Contra l-ar fi recomandat pe Vasile Miriuță la Dinamo, din vară, și a declarat că totul s-a înțeles greșit: „Cosmin a spus doar așa. Cosmin a spus că Vasile e un antrenor foarte bun, dar antrenorul nostru e Cosmin Contra și va fi el. El e supărat că se vehiluează asta. Noi suntem în negocieri. El vrea să rămână la Dinamo, noi ni-l dorim. Momentele astea sunt delicate și vrem să facem puncte. Șansele sunt minime la câștigarea campionatului”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER